Capitolul 14: Teoria Evoluţiei – o responsabilitate a materialismului
Informaţiile prezentate în cadrul acestei cărţi ne-au arătat deja faptul că teoria evoluţiei nu are nicio bază ştiinţifică şi că, dimpotrivă, afirmaţiile evoluţioniştilor se bat cap în cap cu dovezile ştiinţifice. Cu alte cuvinte, forţa care menţine evoluţionismul în viaţă nu este ştiinţa. Teoria evoluţiei este menţinută de anumiţi „oameni de ştiinţă“, dar în spatele lor se află alte influenţe care lucrează.
Iar aceste alte influenţe sunt in fapt cele ale filozofiei materialiste.
Iar aceste alte influenţe sunt in fapt cele ale filozofiei materialiste.
Filozofia materialistă este una dintre cele mai vechi credinţe din lume, iar presupunerea existenţei materiei este principiul său fundamental. Conform acestei viziuni, materia a existat dintotdeauna, şi tot ceea ce există este alcătuit doar din materie. Aceasta face ca, bineînţeles, credinţa într-un Creator să fie imposibilă întrucât, dacă materia a existat dintotdeauna şi dacă totul este alcătuit doar din materie, atunci nu poate exista un Creator supramaterial care să o fi creat. Prin urmare, materialismul a fost de multă vreme ostil religiilor de orice fel care aveau la bază credinţa în Dumnezeu.
Problema care se pune este aceea dacă punctul de vedere materialist este unul corect. Una dintre metodele prin care putem testa veridicitatea sau invaliditatea unei filozofii este aceea de a investiga afirmaţiile sale din punct de vedere ştiinţific, prin folosirea metodelor ştiinţifice. Spre exemplu, un filozof din secolul al X-lea ar fi putut să susţină că există copaci pe suprafaţa Lunii şi că toate vieţuitoarele cresc pe ramurile acestui copac imens asemeni fructelor, şi că apoi cad la sol. Unii oameni ar fi putut să găsească această filozofie atractivă şi chiar să creadă în ea. Dar în secolul al XX-lea, când omul deja a păşit pe Lună, nu mai este posibil să luăm în serios o asemenea credinţă. Existenţa sau nonexistenţa unui asemenea copac poate fi determinată prin intermediul metodelor ştiinţifice, care sunt observaţia şi experimentul.
Prin urmare, putem să investigăm prin intermediul metodelor ştiinţifice şi afirmaţiile materialiste: că materia există dintotdeauna şi că materia se poate auto-organiza fără a avea nevoie de prezenţa unui Creator supramaterial, care să genereze apariţia vieţii. Atunci când facem acest lucru, observăm că materialismul deja s-a prăbuşit, întrucât ideea că materia a existat, încă de la începuturile timpului a fost răsturnată de teoria Big Bang-ului, ce arată că universul a fost creat din neant. Afirmaţia că materia se auto-organizează şi poate crea viaţa este ceea ce numim „teoria evoluţiei“– teorie pe care această carte o examinează în mod special – şi despre care am arătat deja că a fost de asemenea invalidată.
Cu toate acestea, dacă cineva este hotărât să creadă în materialism şi să se devoteze filozofiei materialiste mai presus de orice, atunci el va acţiona complet diferit. Dacă el este mai întâi materialist şi abia mai apoi om de ştiinţă, el nu îşi va abandona apartenenţa la materialism atunci când va vedea că ştiinţa respinge evoluţionismul. Din contră, el va urmări să menţină şi să apere materialismul, încercând din răsputeri şi prin orice mijloace să sprijine evoluţionismul. Aceasta este exact situaţia penibilă în care se află evoluţioniştii din ziua de astăzi, care apără teoria evoluţiei.
Este destul de interesant că, din când în când, ei chiar mărturisesc acest lucru. Un binecunoscut genetician şi evoluţionist declarat, Richard C. Lewontin de la Universitatea Harvard, mărturiseşte că el este „mai întâi materialist şi abia pe urmă om de ştiinţă“ în următoarele cuvinte:
„Nu este adevărat că metodele şi instituţiile ştiinţei ne constrâng oarecum să acceptăm explicaţiile materiale ale lumii fenomenale. Dimpotrivă. De fapt, noi suntem forţaţi de aderenţa noastră a priori la cauzele materiale să creăm un aparat de investigaţie şi un set de concepte care să producă explicaţii materiale, oricât de mult ar fi acestea împotriva intuiţiei, şi oricât de înşelătoare le vor părea neiniţiaţilor. Mai mult decât atât, materialismul este absolut, prin urmare nu putem permite vreo [intervenţie] divină.“174
Termenul „a priori“ folosit de Lewontin este destul de important. Acest termen filozofic se referă la o presupunere ce nu este bazată pe nicio cunoaştere experimentală. O idee este a priori dacă o consideri corectă şi o accepţi, chiar dacă nu există nicio informaţie la dispoziţie care să poată să o confirme. Aşa cum afirmă sincer şi evoluţionistul Lewontin, pentru evoluţionişti, materialismul este o obligaţie a priori, iar apoi, ei încearcă să adapteze ştiinţa la această preconcepţie. Şi întrucât materialismul necesită neapărat negarea existenţei unui Creator, ei au îmbrăţişat singura alternativă pe care o au la îndemână, care este teoria evoluţiei. Pentru asemenea oameni de ştiinţă nu contează că evoluţionismul a fost contrazis de faptele ştiinţifice, întrucât ei l-au acceptata priori ca fiind un adevăr.
Acest comportament plin de prejudecăţi i-a condus pe evoluţionişti la credinţa că „materia inconştientă se poate forma pe ea însăşi“, lucru care contravine ştiinţei şi chiar şi raţiunii. Robert Shapiro, profesor de chimie de la Universitatea din New York şi expert în ADN, pe care l-am citat anterior, explică această credinţă a evoluţioniştilor şi dogma materialistă ce stă la baza ei după cum urmează:
„Prin urmare, este necesar un alt principiu evoluţionist care să ne treacă peste etapa lipsă dintre amestecul de substanţe chimice naturale, simple şi primul replicator adevărat. Acest principiu nu a fost încă descris în detaliu sau demonstrat, dar el este deja anticipat şi a primit nume precum: evoluţie chimică şi materie auto-organizată. Existenţa acestui principiu este acceptată a priori în filozofia sau dialectica materialistă, aşa cum este de altfel aplicată şi la originea vieţii de către Alexander Oparin.“176
Propaganda evoluţionistă, care apare constant în mass-media occidentală şi în binecunoscutele şi „apreciatele“ reviste ştiinţifice, este produsul necesităţii ideologice. Întrucât evoluţionismul este considerat a fi indispensabil, el a fost transformat într-o „vacă sacră“ de către anumite cercuri, care au impus apoi şi standardele ştiinţifice.
Unii oameni de ştiinţă se găsesc în situaţia de a fi obligaţi să apere această teorie forţată, sau cel puţin să evite să rostească vreun cuvânt împotriva ei, pentru a-şi putea menţine reputaţiile. Pentru a atinge o anumită autoritate în funcţia lor de profesori, savanţii din ţările occidentale trebuie să publice articole în anumite reviste ştiinţifice. Toate revistele de specialitate din domeniul biologiei se află sub controlul evoluţioniştilor, şi ei nu permit apariţia niciunui articol anti-evoluţionist în acele reviste. Prin urmare, biologii trebuie să-şi conducă cercetările sub dominaţia acestei teorii. Şi ei sunt parte a acestei ordini prestabilite, care priveşte evoluţionismul drept o necesitate ideologică, şi tocmai de aceea ei apără orbeşte toate „întâmplările imposibile“ pe care le-am studiat în această carte.
Mărturii materialiste
Biologul german Hoiman von Ditfurth, un eminent evoluţionist, este un bun exemplu al acestei înţelegeri materialiste bigote. După ce Ditfurth citează un exemplu de alcătuire extrem de complexă a vieţii, iată ce spune el referitor la întrebarea dacă viaţa a putut să apară din întâmplare sau nu:
„Este oare posibil ca o asemenea armonie să fie rezultatul unor întâmplări? Aceasta este întrebarea fundamentală a întregii evoluţii biologice. A răspunde la această întrebare prin ‚Da, este posibil’ reprezintă un test al credinţei în ştiinţele moderne ale naturii. Vorbind la modul critic, putem spune că cineva care acceptă ştiinţele moderne ale naturii nu are altă cale decât să spună ‚da’, deoarece el aspiră să explice fenomene naturale prin mijloace comprehensibile şi încearcă să le deducă din legile naturii, fără a apela la interferenţe supranaturale. Dar în acest moment, a explica totul prin intermediul legilor naturii, cu alte cuvinte prin intermediul coincidenţelor, este un semn că nu mai ai la ce să apelezi . Căci, la drept vorbind, ce altceva ai putea face decât să crezi în întâmplare?“177
Aşa cum susţine şi Ditfurth, abordarea materialist ştiinţifică adoptă încă de la început principiul explicării vieţii prin respingerea „interferenţelor supranaturale“, cu alte cuvinte a Creaţiei. Odată ce principiul este adoptat, chiar şi cel mai imposibil scenariu este uşor de acceptat ulterior. Această mentalitate dogmatică se poate regăsi în aproape toată literatura evoluţionistă. Profesorul Ali Demirsoy, binecunoscutul susţinător al teoriei evoluţioniste din Turcia, este doar unul dintre mulţi de acest fel. Aşa cum am mai arătat deja, conform lui Demirsoy: probabilitatea formării accidentale a citocromului-C, o proteină esenţială vieţii, este „la fel de imposibilă precum probabilitatea ca o maimuţă să scrie istoria umanităţii la o maşină de scris, fără a face nicio greşeală."178
Fără nicio îndoială că a accepta o asemenea probabilitate înseamnă de fapt să respingem principiile de bază ale raţiunii şi ale bunului-simţ. Chiar şi un singur cuvânt scris corect pe o pagină dovedeşte cu certitudine că acesta a fost scris de o fiinţă umană. Atunci când cineva vede o carte de istorie a lumii, devine chiar şi mai evident că acea carte a fost scrisă de un anumit autor. Nicio persoană cu logică nu ar accepta ideea că literele conţinute într-o asemenea carte imensă ar fi fost puse acolo, împreună, „la întâmplare“.
Totuşi, este foarte interesant de observat modul în care „oameni de ştiinţă evoluţionişti“ precum profesorul Ali Demirsoy acceptă asemenea propoziţii iraţionale:
„În esenţă, probabilitatea formării secvenţei citocromului-C este aproape zero. Prin urmare, dacă viaţa necesită o anumită secvenţă, se poate spune că aceasta are o probabilitate de realizare o singură dată în întreg universul. Altfel, trebuie să acceptăm că au fost unele forţe metafizice, dincolo de puterea noastră de înţelegere, care au acţionat pentru formarea ei. Dar a accepta această din urmă teorie nu este adecvat scopului ştiinţific. Prin urmare, trebuie să ne întoarcem la prima ipoteză.“179
Demirsoy spune că preferă imposibilul, pentru a „nu trebui să accepte forţele supranaturale“– cu alte cuvinte, existenţa unui Creator. Este prin urmare clar că o asemenea abordare nu are nimic de-a face cu ştiinţa. Nu este nimic surprinzător că atunci când Demirsoy citează un alt subiect – originea mitocondriei din celulă – el acceptă deschis întâmplarea ca explicaţie, chiar dacă „este chiar contrară gândirii ştiinţifice“.
„Esenţa acestei probleme este modul în care mitocondria a ajuns să dobândească asemenea caracteristici, deoarece atingerea acestor caracteristici chiar şi de către un singur individ, necesită probabilităţi extreme şi de neconceput... Enzimele ce susţin respiraţia şi funcţionează drept catalizatori la fiecare pas şi într-o formă diferită, formează inima mecanismului. O celulă trebuie să conţină acest set de enzime în secvenţa sa completă, altfel ele nu sunt de niciun folos. Aici, în ciuda faptului că este contrar gândirii ştiinţifice, pentru a evita o explicaţie sau o speculaţie mai dogmatică, trebuie să acceptăm, deşi fără tragere de inimă, că toate enzimele implicate în procesul respiraţiei celulare au existat în întregime în celulă, înainte ca celula să intre în contact cu oxigenul.“180
Concluzia care apare din asemenea declaraţii este aceea că evoluţia nu este o teorie la care s-a ajuns prin intermediul investigaţiei ştiinţifice. Dimpotrivă, forma şi substanţa acestei teorii au fost dictate de necesităţile filozofiei materialiste. AICI LIPSESC NIŞTE FRAZE Materialismul respinge pe deplin existenţa oricărui lucru aflat „dincolo“ de materie (sau orice lucru supranatural). Dar ştiinţa nu este obligată să accepte o asemenea dogmă. Ştiinţa înseamnă explorarea naturii şi tragerea unor concluzii din propriile descoperiri. Dacă aceste descoperiri vor conduce la concluzia că natura a fost creată, atunci ştiinţa va trebui să accepte acest lucru. Aceasta este datoria unui adevărat om de ştiinţă, şi nu apărarea unui scenariu imposibil, prin cramponarea de nişte dogme materialiste depăşite din secolul al XIX-lea.
Hiç yorum yok:
Yorum Gönder