Capitolul 6: Imaginara evoluţie a păsărilor şi a mamiferelor
Conform teoriei evoluţioniste, viaţa a apărut şi a evoluat în apă şi apoi a fost transferată pe uscat de către amfibieni. Acest scenariu evoluţionist sugerează de asemenea că amfibienii au evoluat în reptile, creaturi care trăiesc doar pe uscat. Acest scenariu este din nou prea puţin plauzibil, datorită diferenţelor structurale enorme între aceste două clase de animale. Spre exemplu, oul amfibian este creat pentru a se putea dezvolta în apă, în timp ce oul amniotic este creat pentru dezvoltarea pe uscat. O evoluţie „pas cu pas“ a unui amfibian este complet exclusă, întrucât fără un ou perfect şi complet format, supravieţuirea acelei specii nu este posibilă. Mai mult decât atât, ca de obicei, nu există nicio dovadă a niciunei forme tranziţionale care ar trebui să facă legătura între amfibieni şi reptile. Paleontolog evoluţionist şi o autoritate în materie de paleontologie a vertebratelor, Robert L. Carroll a trebuit să accepte faptul că: „cele mai timpurii reptile erau foarte diferite de amfibieni, iar strămoşii lor nu au putut fi descoperiţi încă.“45
Problema modului în care a apărut o structură atât de perfectă precum cea a aripilor ca rezultat al mutaţiilor întâmplătoare succesive a rămas complet nerezolvată. Căci nu se poate nicicum explica modul în care labele din faţă ale reptilei ar fi putut să se transforme într-o aripă perfect funcţională, ca rezultat al denaturării genelor sale (mutaţie).
Mai mult decât atât, doar faptul de a avea aripi nu este suficient pentru un organism terestru ca să poată zbura. Organismele ce trăiesc pe pământ sunt lipsite de multe alte mecanisme structurale pe care păsările le folosesc pentru a zbura. Spre exemplu, oasele păsărilor sunt mult mai uşoare decât cele ale organismelor ce trăiesc pe pământ. Plămânii lor funcţionează într-un cu totul alt mod. Ele au un sistem muscular şi un schelet foarte diferit, precum şi un sistem circulator foarte specializat. Aceste caracteristici sunt indispensabile pentru zbor, fiind necesare la fel de mult ca şi aripile. Toate aceste mecanisme trebuiau să existe în acelaşi timp, toate împreună; ele nu s-au putut forma gradat, prin „acumulare“. Tocmai de aceea, această teorie ce presupune că organismele de pe pământ au evoluat în organisme ce zboară în aer este complet greşită.
Şi toate acestea dau naştere unei alte întrebări: chiar dacă presupunem că această poveste imposibilă ar fi adevărată, atunci de ce evoluţioniştii nu sunt capabili să găsească nicio fosilă „cu aripi pe jumătate dezvoltate“ sau „cu o singură aripă“ pentru a-şi sprijini teoria?46
O altă presupusă formă tranziţională: Archaeopteryx
Drept răspuns, evoluţioniştii pronunţă numele unei singure creaturi. Aceasta este fosila unei păsări denumiteArchaeopteryx, una dintre cele mai cunoscute forme aşa-zis tranziţionale din rândul celor foarte puţine pe care evoluţioniştii le apără. Archaeopteryx, acest aşa-numit strămoş al păsărilor din zilele noastre, conform evoluţioniştilor, a trăit acum aproximativ 150 de milioane de ani. Teoria susţine că anumiţi dinozauri pitici precumVelociraptors sau Dromeosaurs, ar fi evoluat prin faptul că au dobândit aripi şi apoi au început să zboare. Astfel,Archaeopteryx este cel care se presupune că ar fi forma tranziţională care s-a detaşat de strămoşii săi dinozauri şi a început, pentru prima oară, să zboare.
Cu toate acestea, ultimele studii asupra fosilelor lui Archoeopteryx arată că această creatură nu este deloc o formă tranziţională, ci o specie de păsări dispărută, care prezenta nişte diferenţe nesemnificative faţă de păsările din zilele noastre.
Teza ce susţine că Arcaoeopteryx era „pe jumătate pasăre“ şi că nu putea să zboare perfect a fost foarte răspândită în cercurile evoluţioniste, până nu cu multă vreme în urmă. Absenţa unui stern (osul pieptului) în cazul acestei creaturi a fost susţinută drept cea mai importantă dovadă că această pasăre nu putea în fapt să zboare . (Sternul este un os localizat sub torace şi de care sunt ataşaţi muşchii necesari zborului. În zilele noastre, acest os al pieptului este observat la toate păsările zburătoare şi nezburătoare, şi chiar şi la lilieci, un mamifer zburător care aparţine de o familie cu totul diferită.)
Totuşi, cea de-a şaptea fosilă a lui Archaeopteryx, care a fost descoperită în anul 1992, a generat o mare surprindere în rândul evoluţioniştilor. Motivul a fost faptul că în recent descoperita fosilă, sternul, considerat până atunci de către evoluţionişti ca neexistând, s-a dovedit că era cu toate acestea la locul lui. Această fosilă a fost descrisă de revista Nature după cum urmează:
„Recent descoperitul specimen de Archaeopteryx, cel de-al şaptelea, păstrează un stern parţial, rectangular, care se presupunea că ar fi existat, dar a cărui existenţă nu a fost niciodată dovedită anterior. Acest lucru atestă faptul că pasărea avea muşchi pentru zbor extrem de puternici.“47
Această descoperire invalidează susţinerea afirmaţiilor că Archaeopteryx era doar pe jumătate pasăre şi că nu putea zbura perfect.
Mai mult, structura penelor acestei păsări a devenit unul dintre cele mai importante argumente care confirmă că Arcaoeopteryx era o pasăre zburătoare în adevăratul sens al cuvântului. Structura asimetrică a penei lui Archaeopteryx nu este diferită de cea a păsărilor din zilele noastre, şi indică de asemenea că ea putea să zboare. Aşa cum eminentul paleontolog Carl O. Dunbar spunea: „datorită penelor sale [Archaeopteryx] este clasificată în mod clar ca fiind pasăre.“48
Un alt fapt care a fost revelat de structura penelor lui Archaeopteryx, a fost metabolismul său bazat pe sânge cald. Aşa cum s-a menţionat anterior, reptilele şi dinozaurii sunt animale cu sânge rece, a căror temperatură corporală variază mai degrabă în funcţie de temperatura mediului, decât să fie reglată hemostatic. O funcţie foarte importantă a penelor la păsări este menţinerea unei temperaturi constante a trupului. Faptul că Archaeopteryx avea pene, arată că era o pasăre adevărată, cu sânge cald, ce avea nevoie să-şi regleze căldura corporală, spre deosebire de dinozauri.
Bird Feathers: The Structure that Evolution Fails to Explain
The theory of evolution, which claims that birds evolved from reptiles, is unable to explain the huge differences between these two different living classes. In terms of such features as their skeleton structure, lung systems, and warm-blooded metabolism, birds are very different from reptiles. Another trait that poses an insurmountable gap between birds and reptiles is the feathers of birds which have a form entirely peculiar to them.
The bodies of reptiles are covered with scales, whereas the bodies of birds are covered with feathers. Since evolutionists consider reptiles the ancestor of birds, they are obliged to claim that bird feathers have evolved from reptile scales. However, there is no similarity between scales and feathers.
A professor of physiology and neurobiology from the University of Connecticut, A.H. Brush, accepts this reality although he is an evolutionist: "Every feature from gene structure and organization, to development, morphogenesis and tissue organization is different (in feathers and scales)."1 Moreover, Prof. Brush examines the protein structure of bird feathers and argues that it is "unique among vertebrates".2
There is no fossil evidence to prove that bird feathers evolved from reptile scales. On the contrary, "feathers appear suddenly in the fossil record, as an'undeniably unique' character distinguishing birds" as Prof. Brush states.3 Besides, in reptiles, no epidermal structure has yet been detected that provides an origin for bird feathers.4
In 1996, paleontologists made abuzz about fossils of a so-called feathered dinosaur, called Sinosauropteryx. However, in 1997, it was revealed that these fossils had nothing to do with birds and that they were not avian feathers.5
On the other hand, when we examine bird feathers closely, we come across a very complex structure that cannot be explained by any evolutionary process. The famous ornithologist Alan Feduccia states that "every feature of them has aerodynamic functions. They are extremely light, have the ability to lift up which increases in lower speeds, and may return to their previous position very easily". Then he continues, "I cannot really understand how an organ perfectly designed for flight may have emerged for another need at the beginning".6
The structure of feathers also compelled Charles Darwin to ponder them. Moreover, the perfect aesthetics of the peafowl's feathers had made him "sick" (his own words). In a letter he wrote to Asa Gray on April 3, 1860, he said "I remember well the time when the thought of the eye made me cold all over, but I have got over this stage of complaint..."And then continued: "...and now trifling particulars of structure often make me very uncomfortable. The sight of a feather in a peacock's tail, whenever I gaze at it, makes me sick!" 7
1 A. H. Brush, "On the Origin of Feathers", Journal of Evolutionary Biology, Vol. 9, 1996, s. 132.
2 A. H. Brush, "On the Origin of Feathers", s. 131.
3 A. H. Brush, "On the Origin of Feathers", s. 133.
4 A. H. Brush, "On the Origin of Feathers", s. 131.
5"Plucking the Feathered Dinosaur", Science, Cilt 278, 14 Kasım 1997, s. 1229.
6 Douglas Palmer, "Learning to Fly", (Review of The Origin of and Evolution of Birds by Alan Feduccia, Yale University Press, 1996), New Scientist, Cilt 153, 1 Mart 1997, s. 44.
7 Norman Macbeth, Darwin Retried: An Appeal to Reason. Boston: Gambit, 1971, s. 101.
Speculaţiile evoluţioniştilor: dinţii şi ghearele aparţinând lui Arcaoeopteryx
Există două puncte importante pe care se sprijină biologii evoluţionişti, atunci când susţin că Archaeopteryx era o formă tranziţională, şi acestea sunt ghearele şi dinţii.
Archæopteryx exhibits the features of a full-fledged bird:
1. Its feathers show that it was a warm-blooded creature able to fly.
2.Its bones are hollow, like those of birds living today.
3.Its teeth represent no evidence that it evolved from reptiles. Many toothed bird species lived in the past.
4.There are bird species living today that possess similar claws on their wings.
5. The breastbone was observed in the seventh Archæopteryx fossil found recently. The presence of this bone shows that just like present-day birds, it possessed powerful flight muscles.
Este adevărat că Archaeopteryx avea gheare la nivelul aripilor şi dinţi la nivelul gurii, dar aceste caracteristici nu implică faptul că această creatură ar fi avut vreo relaţie cu reptilele. Pe lângă aceasta, două specii de păsări care trăiesc în zilele noastre, Taouraco şi Hoatzin prezintă gheare ce le ajută să se prindă de ramurile copacilor. Aceste creaturi sunt păsări adevărate, care nu prezintă niciun caracter reptilian. Tocmai de aceea este complet lipsit de fundament să presupunem că Arcaoeopteryx este o formă tranziţională, doar pentru că are gheare pe aripi.
Nici chiar dinţii din ciocul lui Archaeopteryx nu sugerează faptul că este o formă tranziţională. Evoluţioniştii au făcut o şmecherie premeditată spunând că aceşti dinţi sunt o caracteristică reptiliană, deoarece dinţii nu sunt deloc o trăsătură specifică reptilelor. În zilele noastre, unele reptile au dinţi, iar altele nu au deloc. Mai mult decât atât, Archaeopteryx nu este singura specie de păsări care are dinţi. Este adevărat că în zilele noastre nu mai există păsări cu dinţi, dar dacă studiem arhivele fosilifere, putem să observăm că atât în vremea lui Arcaoeopteryx, cât şi după aceea, chiar până nu demult, a existat un gen distinct de păsări care puteau fi categorisite drept „păsări cu dinţi“.
Cel mai important aspect este acela că structura dinţilor lui Archaeopteryx şi ai altor păsări cu dinţi este total diferită de cea a aşa-zişilor lor strămoşi, dinozaurii. Cunoscuţii ornitologi L.D.Martin, J.D.Steward şi K.N.Whetstone au observat că Arcaoeopteryx şi alte păsări similare au dinţi cu partea superioară plană şi rădăcini mari. În schimb, dinţii dinozaurilor theropozi, presupuşii strămoşi ai acestor păsări, sunt ascuţiţi, asemeni celor de fierăstrău şi au rădăcini înguste.49
Aceşti cercetători au comparat de asemenea oasele încheieturilor lui Archaeopteryx cu cele ale presupuşilor strămoşi, dinozaurii, şi nu au observat nicio asemănare între ele.50
Studiile anatomiştilor S. Tarsitano, M.K. Hecht şi A.D. Walker au arătat că unele dintre asemănările pe care John Ostrom şi alţii le-au observat întreArchaeopteryx şi dinozauri erau, în realitate interpretări greşite51
Toate aceste descoperiri indică faptul că Archaeopteryx nu era deloc o verigă tranziţională ci doar o pasăre ce a căzut în categoria ce poate fi denumită „păsări dinţate“.
Archaeopteryx şi alte fosile de păsări
În timp ce evoluţioniştii au proclamat decenii întregi că Archaeopteryx este cea mai mare dovadă pentru scenariul lor în ceea ce priveşte evoluţia păsărilor, anumite fosile descoperite recent infirmă acest scenariu şi din alte puncte de vedere.
Lianhai Hou şi Zhonghe Zhou, doi paleontologi de la Institutul Chinez de Paleontologie a Vertebratelor, au descoperit în 1995, o nouă pasăre fosilă pe care au denumit-o Confuciusornis. Această fosilă are aproape aceeaşi vârstă ca şi Archaeopteryx (în jur de 140 de milioane de ani), dar nu prezintă dinţi la nivelul ciocului. Mai mult, ciocul şi penele sunt la fel ca cele ale păsărilor din zilele noastre. Confuciusornis are aceeaşi structură a scheletului precum păsările de astăzi, dar are de asemenea şi gheare la nivelul aripilor, la fel ca şiArchaeopteryx. O altă structură specifică păsărilor numită „pigostil“, şi care susţine penele cozii, a fost şi ea regăsită în cazul lui Confuciusornis. Pe scurt, această fosilă – care are aceeaşi vârstă ca şi Archaeopteryx, ce a fost privită multă vreme drept cea mai timpurie pasăre şi a fost acceptată ca fiind o semi-reptilă – seamănă foarte mult cu una dintre păsările ce trăiesc în zilele noastre. Acest lucru infirmă toate afirmaţiile evoluţioniste care spun că Archaeopteryx ar fi strămoşul primitiv al tuturor păsărilor.52
O altă fosilă ce a fost excavată în China a generat o şi mai mare confuzie. În noiembrie 1996, s-a anunţat în revista „Science“de către L. Hou, L.D. Martin şi Alan Feduccia, descoperirea unei păsări vechi de 130 de milioane de ani, numită Liaoningornis. Liaoningornis prezenta osul sternal de care se ataşau muşchii pentru zbor, la fel ca şi păsările din zilele noastre. Şi toate celelalte caracteristici erau la fel ca cele prezentate de păsările din zilele noastre. Totuşi, singura diferenţă era prezenţa dinţilor. Aceasta arată că păsările cu dinţi nu aveau structura primitivă presupusă de către evoluţionişti.52 Acest fapt a fost menţionat în articolul publicat de revista Discover: „De unde provin păsările? Această fosilă sugerează că nicidecum din familia dinozaurilor“.53
O altă fosilă ce a invalidat afirmaţiile evoluţioniştilor în ceea ce priveşte Arcaoeopteryx a fost Eoalulavis. Structura aripii lui Eoalulavis, care se spune că era cu 25-30 de milioane de ani mai „tânără“ decât Archaeopteryx, a fost observată la păsările cu zbor lent din zilele noastre. Aceasta dovedeşte că acum 120 de milioane de ani, existau păsări foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre, care zburau pe cer. 54
Another fossil that refuted the evolutionist claims regarding Archæopteryx was Eoalulavis. The wing structure of Eoalulavis, which was said to be some 25 to 30 million years younger than Archæopteryx, was also observed in today’s slow-flying birds. This proved that 120 million years ago, there were birds indistinguishable from birds of today in many respects flying in the skies.55
Aceste lucruri arată încă o dată că, cu siguranţă, nici Archaoeopteryx şi nici vreo altă pasăre similară din vechime nu au fost forme tranziţionale. Fosilele nu indică evoluţia unor specii de păsări din alte păsări diferite de ele. Din contră, înregistrările fosile dovedesc că păsările din zilele noastre şi unele păsări din vechime, cum ar fi Archaeopteryx, au trăit de fapt împreună, în aceeaşi perioadă de timp. Unele dintre aceste specii de păsări, cum este Archaeopteryx şiConfuciusornis, au dispărut, şi doar unele dintre speciile ce au existat altădată au fost capabile să supravieţuiască până în zilele noastre.
Pe scurt, anumite trăsături ale lui Archaeopteryx indică faptul că această creatură nu a fost o formă tranziţională. Anatomia generală a lui Archaeopteryxindică o oprire şi nu o evoluţie. Paleontologul Robert Carroll a trebuit şi el să admită că:
„Geometria penelor de zbor de la Archaeopteryx este identică cu cea a păsărilor zburătoare de astăzi, dat fiind faptul că păsările nezburătoare prezintă pene simetrice. Modul în care sunt aranjate penele de-a lungul aripii o plasează din nou în rândul păsărilor din zilele noastre... Conform cu Van Tyne şi Berger, mărimea şi forma relativă a aripii lui Archaeopteryx este similară cu cea a păsărilor care se mişcă prin zone deschise restrânse din mijlocul vegetaţiei precum galinaceele, porumbeii, sitarii, ciocănitoarele şi majoritatea păsărilor din ordinul Passeriformes... Penele pentru zbor au rămas neschimbate, nemaievoluând de mai bine de 150 de milioane de ani.“56
Pe de altă parte, „paradoxul temporal“ este unul dintre factorii ce au dat lovitura fatală declaraţiilor evoluţioniştilor în ceea ce priveşte Archaeopteryx. În cartea sa „Simboluri ale evoluţionismului“, J.Wells remarcă faptul că Archaeopteryx s-a transformat într-o imagine-simbol a teoriei evoluţioniste, deşi dovezile arată clar că această creatură nu este strămoşul primitiv al păsărilor. Conform celor afirmate de Wells, unul dintre indicaţiile acestui lucru este faptul că dinozaurul theropod – presupusul strămoş al lui Archaeopteryx – este de fapt mai „tânăr“ decât Archaeopteryx:
„Reptilele cu două picioare ce alergau pe suprafaţa pământului – şi prezentau şi alte caracteristici la care s-ar putea cineva aştepta de la un strămoş al lui Archaeopteryx – au apărut mai târziu.“57
Legătura imaginară dintre păsări şi dinozauri
Prof. Alan Feduccia
Evoluţioniştii care încearcă să îl prezinte de Archaeopteryx drept o formă tranziţională, susţin că păsările au evoluat din dinozauri. Cu toate acestea, unul dintre cei mai renumiţi ornitologi din lume, Alan Feduccia de la Universitatea din Carolina de Nord (University of North Carolina) se opune teoriei prin care păsările s-ar trage din dinozauri, în ciuda faptului că el însuşi este un evoluţionist. În ceea ce priveşte teza evoluţiei păsărilor din reptile, Feduccia spune următoarele:
„Ei bine, am studiat craniul păsărilor de mai bine de 25 de ani, şi nu am observat nicio asemănătoare. Pur şi simplu nu am văzut aşa ceva... Originea păsărilor din theropode va fi, în opinia mea, cel mai mare impediment pentru paleontologiei secolului al XX-lea.“58
Larry Martin, specialist în păsări timpurii la Universitatea din Kansas, se opune de asemenea teoriei că păsările se trag din dinozauri. Referindu-se la contradicţia evoluţionistă legată de acest subiect, el a afirmat:
„Drept să vă spun, dacă ar trebui să susţin originea păsărilor din dinozauri pe baza trăsăturilor menţionate, m-aş simţi jenat de fiecare dată când ar trebui să mă ridic şi să vorbesc despre asta.“59
Pentru a concluziona, scenariul „evoluţiei păsărilor“, ce a fost înălţat având la bază doar cazul lui Archaeopteryx, nu este nimic altceva decât produsul unor prejudecăţi şi al luării dorinţelor drept realitate de către evoluţionişti.
Originea mamiferelor
Aşa cum am spus anterior, teoria evoluţionistă propune faptul că anumite creaturi imaginare ce au ieşit din mare s-au transformat în reptile, iar apoi păsările au evoluat din reptile. Conform aceluiaşi scenariu, reptilele sunt strămoşii nu numai ai păsărilor, ci şi ai mamiferelor. Totuşi, între cele două clase există foarte mari diferenţe. Mamiferele sunt animale cu sânge cald (aceasta înseamnă că pot să-şi genereze propria lor căldură şi să o menţină la un nivel stabil), dau naştere la pui vii, pui sunt hrăniţi cu lapte matern, iar trupurile lor sunt acoperite de blană sau păr. Pe de altă parte, reptilele au sângele rece (cu alte cuvinte, ele nu pot genera căldură, iar temperatura trupului lor se modifică în concordanţă cu temperatura externă), depun ouă, nu-şi hrănesc puii cu lapte, iar trupurile lor sunt acoperite cu solzi.
Unul dintre exemplele barierelor structurale dintre reptile şi mamifere este structura maxilarelor. Maxilarele mamiferelor sunt alcătuite dintr-un singur os mandibular ce conţine şi dinţii. În cazul reptilelor, există trei oase mai mici dispuse de ambele părţi ale mandibulei. O altă diferenţă fundamentală este aceea că mamiferele au trei oscioare în urechea medie (ciocănaşul, nicovala şi scăriţa). Reptilele nu au decât un singur os în urechea medie. Evoluţioniştii susţin că mandibula şi urechea medie a reptilelor au evoluat gradat în mandibula şi urechea medie a mamiferelor. Problema cum o ureche medie cu un singur os a evoluat într-una cu trei oase şi cum anume s-a putut păstra în funcţiune în acelaşi timp şi simţul auzului, nu a putut fi explicată niciodată. Şi nu ne mai surprinde faptul că nu s-a găsit niciodată nici măcar o singură fosilă care să facă legătura între reptile şi mamifere.
Tocmai de aceea, scriitorul evoluţionist Roger Lewin a fost forţat să spună:„Tranziţia la primul mamifer, care probabil că s-a întâmplat într-una, sau cel mult două linii de descendenţă, rămâne încă o enigmă.“60
George Gaylord Simpson, una dintre cele mai cunoscute autorităţi evoluţioniste şi fondatorul teoriei neo-darwiniste, face următorul comentariu la această situaţie dificilă şi complicată:
„Cel mai enigmatic eveniment din istoria vieţii pe pământ este trecerea de la Mezozoic, Epoca reptilelor, la Epoca mamiferelor. Este ca şi cum a fost trasă pe neaşteptate o cortină, pe scena unde rolurile principale le deţineau reptilele, în special dinozaurii, aceştia fiind într-un număr foarte mare şi într-o uluitoare varietate; apoi cortina s-a ridicat dintr-o dată pentru a ne prezenta acelaşi decor, dar o cu totul altă distribuţie, în care dinozaurii nu mai apar deloc, alte reptile sunt acum dominante, şi toate rolurile principale sunt jucate de mamifere de toate felurile, a căror prezenţă cu greu am fi putut-o bănui în actele precedente.“61
Mai mult decât atât, atunci când mamiferele au apărut brusc, ele erau deja foarte diferite unele de celelalte. Aceste animale diferite includeau: lilieci, cai, şoareci şi balene, care sunt toate mamifere, şi toate au apărut în aceeaşi perioadă geologică. A stabili o legătură evoluţionistă între ele este absolut imposibil, chiar şi pentru cea mai îndrăzneaţă imaginaţie. Zoologul evoluţionist R. Eric lombard a subliniat următoarele lucruri, într-un articol apărut în revista, Evoluţionismul:
„Cei care caută anumite informaţii utile în construcţia filogenezei clasei mamiferelor, vor fi foarte dezamăgiţi.“62
Toate acestea demonstrează că toate vieţuitoarele au apărut pe pământ dintr-o dată şi într-o formă completă, fără niciun proces evoluţionist. Aceasta este o evidenţă concretă a faptului că ele au fost create. Cu toate acestea, evoluţioniştii încearcă să interpreteze faptul că speciile vii au apărut într-o anumită ordine ca semn al evoluţiei. Cu toate acestea, secvenţa prin care aceste vieţuitoare au apărut este „ordinea creaţiei“, întrucât nu este posibil să vorbim despre un proces evolutiv. Prin intermediul unei creaţii superioare şi perfecte, oceanele şi mai apoi uscatul au fost populate cu fiinţe vii, iar în final, a fost creat omul.
Contrar poveştii „omului-maimuţă“, care a fost impusă maselor prin intermediul unei propagande mediatice intensive, şi omul a apărut pe pământ dintr-o dată şi într-o formă desăvârşită.
Hiç yorum yok:
Yorum Gönder